sâmbătă, 4 noiembrie 2017

CE N-A AVUT LOC ÎN PROMPTER - LUCIAN MÎNDRUȚĂ



De ce ăst autor
De-ar fi necesară o singură concluzie asupra lecturilor lui 2017 aș zice că fu anul scriitorilor adunați de pe Facebook. Ceea ce este adevărat,  pentru că am citit câțiva autori de carte pe care-i îndrăgesc și a căror activitate pe rețeaua albastră o urmăresc cu bucurie adesea.  Ceea ce este și fals,  pentru că pe mulți dintre ei îi cunosc de dincolo de internet și să le citesc gândurile pe pagini virtuale fu urmarea firească. E de fapt anul în care am reușit să-mi achiziționez, mai mult decât în alte perioade trecute, titluri de pe lista personală a lui musai de citit în viața asta. Care listă nu-i doldora în capodopere și-n scrieri ce-au schimbat istoria omenirii, ci doar în povești pe care-mi doresc să le adulmec pe îndelete. 

Lucian Mîndruță este oarecum o excepție de la concluziile acestea. Ca om de televiziune nu m-o fermecat cât să-l și urmăresc cu atenție, deși îmi amintesc că nu pierdeam emisiunile pe care le avea la prânz cu Silviu Brucan și nici multe dintre edițiile de seară ale știrilor. Facebook este cel care mi l-a dezvăluit,  ceea ce trebuie să fie tare trist pentru un jurnalist cu peste douăzeci de ani de activitate. Bine că nu mă citește!
...l-am revăzut pe dom profesor Brucan, profetul care n-a vrut să fie iubit și urmat, ci doar detestat și confirmat de evenimente, niciodată de oameni. Un evreu care a dat o probă (scurtă) de demnitate daco-romană, acolo unde românii au ales să pozeze pe Coloana a cincea a împăratului Nicolae...
Nu-l urmăresc, ca pe majoritatea, pentru modul în care așterne cuvintele, deși și pentru asta, ci mai ales pentru idei. E acid, ironic, dar oricât de dure-i sunt concluziile din ele răzbate și empatie și tristețe, o combinație care creează dependență în ce mă privește.

Știam de mulți ani de Ce n-a avut loc în prompter și întâmplarea a făcut să zăresc volumul pe un raft la Auchan. Parcă aș fi vrut să nu încalc iară interdicția la achiziția de cărți, dar mi s-o părut nedrept să rămână acolo, la preț redus, în timp ce eu îl citesc gratis pe autorul ei de multă vreme.

Despre carte 
Înțeleg că  Ce n-a avut loc în prompter este o culegere de texte scrise săptămânal pentru Dilema veche. Între timp, pare-se, a fost editată și o selecție a celor publicate pe Facebook. Faptul că-i o carte apărută-n urmă cu zece ani mi-o îngreunat inițial lectura. Evenimentele ce sunt comentate critic nu-s numite cu subiect și predicat și io nu-s bună ghicitoare. Apoi, m-am resemnat detectivistic: și de-ar fi știri ale zilelor ăstora tot nu le-aș recunoaște că-s paralelă  cu actualitatea politică or socială. Ș-apoi ce s-o petrecut în urmă c-un deceniu  se repetă identic, la infinit, uneori chiar cu aceleași personaje. Blestemată buclă!

Jurnalistul analizează cam tot ce mișcă, de la întâmplări cotidiene care-i trezesc uimirea pân la conflicte politice trecând prin vacanțe în străinătate, râul, ramul. O face cu sânge rece, făr să se excludă sub generalizări, asumat și asumându-și idei care nu-s populare în rândul preacuvioșilor cetățeni ai țării ăsteia. Tre să fie un har ăsta de a pune etichete corecte, puternice, simple pe tot și toate.  Când trec mineriadele, furiile, trădările, emoțiile, se decantează literatura, asta-i ce rămâne la zece ani de la nașterea scrierilor.

Pentru că nu-s multe vorbe de adăugat, las câteva dintre gândurile care mi-au atras atenția, ar mai fi ca ele încă o sută de pagini.
...Capul de daco-roman nu se poate spăla decât cu șamponul Cap și Umeri, iar vorbirea frumoasă își pierde accentul de ceapă doar cu pasta de dinți Apă Proaspătă. Totul trebuie tradus, localizat, adaptat, mioritizat...
...Blocul meu a rezistat la cutremur sau poate cutremurul n-a avut tragere de inimă să-l dea jos. Îmi aduc aminte cum se balansa, ca un prun în care te-ai urcat să-l scuturi, să cadă prunele și să se facă mai repede țuica...
...La final, după mii de zile adunate la cumpărături și zeci de tone de produse folosite, iubite, abandonate, vom avea desigur puterea să ne semnăm pe ultima recipisă. Indescifrabil...
...Off/On: așa ar trebui să fie viața. Fără escape...
 ...La sărăcia din țară, ar trebui să fie chiar o mândrie că, din puținul nostru, reușim să facem atâta gunoi...
...Salariu sau șpagă - cine mai poate face diferența?...
...de când am auzit că Iisus a fost căsătorit am un respect și mai mare pentru Fiul Omului. Însurat, cu copil, la casa lui: în mod clar sună mai înspăimântător ca experiență decât crucificat, înviat a treia zi, în prezent cu o slujbă bună în Rai...
...Religiile puternice n-au de ce să se teamă de erezie. O credință e mai utilă atunci când deschide mintea oamenilor, nu atunci când reușește să conserve timp de 1736 de ani intonația exactă, bizantină, a lui Doamne Miluiește. Contrar a ceea ce crede popa, religion is not about God. Nu e despre Dumnezeu. E despre oameni... 
  •  Ce n-a avut loc în prompter / Lucian Mîndruță, editura Curtea Veche 2008, 277 pagini. 
______________
Am mai citit în 2017:
  1.  Shining - Stephen King
  2.  Colorado Kid - Stephen King
  3.  Misery - Stephen King
  4.  Supunere - Michel Houellebecq
  5.  Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
  6.  Visul - Emile Zola 
  7.  Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt
  8. Adio - Honore de Blazac
  9. Hituri celebre din epoca Showa - Ryu Murakami
  10. Jurnal intim (vol. 1) - Marin Preda
  11. Jurnal intim (vol. 2) - Marin Preda
  12. Luni de fiere - Pascal Bruckner
  13. Luminița, mon amour - Cezar Paul-Bădescu
  14. Dragă viață - Alice Munro
  15. O mie de nopți - E.K. Johnston
  16. Bel-Ami - Guy de Maupassant
  17. Să fii român! - Dan Puric
  18. Pobby și Dingan - Ben Rice 
  19. Einstein - Francoise Balibar
  20. Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți - Salman Rushdie
  21. Sărutul dinaintea morții - Ira Levin
  22. Viața și Opera - Cristian Tudor Popescu
  23. Galaad - Marilynne Robinson 
  24. Roșu ucigaș - Jerden Brouwers 
  25. Golem - Gustav Meyrink
  26. Noi - Evgheni Zamiatin
  27. Consumatorul de suflete - Codin Maticiuc
  28. O vară la țară - J.L. Carr
  29. Șoimul rătăcitor - O poveste de dragoste - Glenway Wescott
  30. Studii despre iubire - Jose Ortega Y Gasset
  31. Ură, prietenie, dragoste, căsătorie Alice Munro
  32. 1Q84 (vol. 1) - Haruki Murakami
  33. 1Q84 (vol. 2) - Haruki Murakami
  34. 1Q84 (vol. 3) - Haruki Murakami
  35. Copila de zăpadă - Eowyn Ivey
  36. Conversații cu Dumnezeu (vol. 1)  - Neale Donald Walsch
  37. Conversații cu Dumnezeu (vol. 2)  - Neale Donald Walsch
  38. Viața ca o pradă - Marin Preda 
  39. Conversații cu Dumnezeu (vol. 3)  - Neale Donald Walsch
  40. Întâlnirea din pământuri - Marin Preda
  41. Anatomiștii în căutarea sufletului - C. Bălăceanu-Stolnici
  42. Extraconjugal - Mihai Radu
  43. Spartacus - Rafaello Giovagnoli
  44. Open: o autobiografie - Andre Agassi
  45. Călăul dragostei - Irvin D. Yalom
  46. Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă - Haruki Murakami

2 comentarii:

  1. Si eu am reusit sa citesc anul acesta cateva carti de pe lista mea cu "musai de citit la o vreme". In alti ani citeam doar ce-mi pica in ochi/mana, insa anul asta nu am prea lasat alegerea in voia sortii si ma bucur.
    Vad ca lista lecturilor 2017 ti se lungeste rapid :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, citesc mult și repede! Dar fericirea mea ține de faptul că reușesc să arhivez impresiile exact în același ritm.

    RăspundețiȘtergere