Nu, nu vi s-o-ncețoșat ochii, așa știu eu să fac poze, tremurate adicătelea.
Când am intrat într-o librărie pentru a mă ferici cu achiziții de toți banii din indemnizația de nepoată săracă - ACI am povestit - Haruki Murakami a fost primul scriitor ales, apoi Irvin Yalom, exact autorii mei preferați. Nu neapărat cu astă ordine-n clasamentul dragostei ș-al momentului.
- Bogri, Murakami o alergat douăzeci și trei de ani, zilnic, zece kilometri! laud eu performanțele care m-au lăsat cu gura căscată la prima aflare.
- Și?! Nu-ți spune nimic asta? Nu te inspiră?
- Da, mă inspiră pentru tine, chiar o să te încurajez mai des... răspund ca și când n-aș fi priceput aluziile limpezi la nepofta mea de sport.
Este primul volum murakamian căruia nu i-am pus în cârca lecturii o căruță de așteptări. Urmăresc de mulți ani reacții la cartea asta (la toată opera) și m-am prins repede că nu-i vro capodoperă. În aste condițiuni afișate la start, spre bucuria mea, citirea a fost o plăcere. Situațiune care nu s-o mai bifat la Murakami de la Kafka pe malul mării, adică de anu trecut, deși anu ăsta i-am citit și cele 3 bucăți de 1Q84.
Nu m-o încântat cu asupra de măsură metafora prin care povestind despre alergare vizează scrisul, dar m-au atras toate informațiile reale, de autobiografie, pe care le și cunoșteam în mare parte. Deh, îl iubesc pe omul ăsta! Ș-apoi nu-s foarte interesată de a afla căi spre a scrie bine. Deși am văzut evoluții spectaculoase, la oamenii pe care-i urmăresc de mulți ani, credința mea este că doar talentul deschide drumuri de succes, truda poate asigura unele mediocre. Mediocre în cel mai curat sens, acela de nici prea prea, nici foarte foarte, de rezultate modeste. Mă raportez strict la a crea cu har.
Haruki, la treizeci de ani, era căsătorit și avea un bar de jazz (cam exclusivist din ce am priceput, asta dacă jazz și exclusivism nu sunt pleonastice deja). Îi plăcea afacerea asta, chiar de fu chinu naibi s-o facă profitabilă, parcă după zece ani. Într-o zi o renunțat la tot ce construise doar pentru a-mplini dorința de a scrie un roman. L-a scris, apoi pe următorul și nu s-a mai oprit până-n zilele noastre. Mă gândesc cât de săracă aș fi fost de nu m-aș fi întâlnit în viața asta cu Pădurea norvegiană or cu În căutarea oii fantastice. Ș-apoi o vândut în paginile sale atâta jazz și cocktail cât n-aș crede că izbutea într-un milion de baruri.
Dacă nu l-aș fi adorat pe Murakami aș fi zis că ăst volum e ca o compunere școlară în care elevul povestește despre cum o petrecut un an întreg de alergare: era soare și-mi era greu dar nu m-am dat bătut. Pentru că-l iubesc, m-o durut fiecare cuvânt care descrie suferințele fizice și psihice pe care le presupune un efort uriaș repetat. Și m-o bucurat toate micile și marile izbânzi de parcă ar fi fost ale mele. Da, stau în plăpumi de patru ore, la căldură, și scriu despre bucuria transferată de alergarea scriitorului pe ploaie, zăpadă, kilometri, zeci de kilometri. Și nu văd nicio neregulă-n asta, ha!
Am înțeles bine experiențele povestite pe foarte îndelete, le-am simțit, chiar dacă n-au ca subiect o temă dragă mie. Sportul nu mă atrage, deși îi cunosc puțin stările de fericire pe care le asigură. Poate pentru că-n copilărie l-am urât din cauză de ești proastă, ești slabă, ești grămadă. Nu, astea nu m-au motivat să demonstrez contrariul, ci mi le-am însușit. După patru ani de școală generală, adică sute de ore de educație fizică cu multe cataloage luate-n cap și mii de mișcă-te, neghioabo! am ajuns la liceu și la facultate să le zic din prima: pe mine să nu vă bazați, eu și la tumbă rămân cu curu-n sus. Sănătate multă, tovarășe Romanescu! Am o oarecare satisfacție că obeză încă n-am ajuns în ăștia treizeci de ani trecuți de atunci. Partea cu obeza mi-o fost profețită nonstop în anii ăia.
Îmi admir Omu pentru dorințele făr de număr pe care le are legate de alergare, ciclism, drumeții. Dorințe în sensul că și le împlinește, nu la modul ce mi-ar plăcea să, dar... Să citesc jurnalul lui Murakami fu, în aste condiții, ca o spovadă cu omul drag, deci o bucurie.
După 23 de ani de alergat zilnic zece kilometri (e o medie, de regulă alerga șase zile din șapte) ajunge în jurul vârstei de șaizeci de ani, de Haruki zic, să constate că nu mai poate depune aceste eforturi. Schimbase ușor direcția către ciclism și înot, făr a renunța la alergare, pe la patruzeci. Aleargă în fiecare an un maraton de 42 de kilometri și un triatlon (alergare, înot, ciclism). Primul pas în alergare l-o făcut la 33 de ani, pentru mine e vârsta la care am început să alerg și la care am luat, puțin cam târziu, startul ca scriitor.
Poate cele mai emoționante pagini sunt cele ale ultramaratonului de 100 kilometri și ale primelor curse de triatlon ratate. Au frumusețea marilor lecții pe care le generează cele mai teribile experiențe. Când cade carnea de pe tine, când ești rupt în fărâme și durerea e atotputernică, când totul e pe pilot automat și nu mai rămâne loc decât pentru liniște, pacea sufletului. Pagini de fericire pură, făr de literatură, făr de filosofie.
...Acestea sunt doar gândurile mele, solilocviul meu despre ce înseamnă pentru mine să alerg în mod constant...Dacă vreți să întrebați DEX-ul ce înseamnă solilocviu, apăi mi-o răspuns că-i monolog.
Nu m-o încântat cu asupra de măsură metafora prin care povestind despre alergare vizează scrisul, dar m-au atras toate informațiile reale, de autobiografie, pe care le și cunoșteam în mare parte. Deh, îl iubesc pe omul ăsta! Ș-apoi nu-s foarte interesată de a afla căi spre a scrie bine. Deși am văzut evoluții spectaculoase, la oamenii pe care-i urmăresc de mulți ani, credința mea este că doar talentul deschide drumuri de succes, truda poate asigura unele mediocre. Mediocre în cel mai curat sens, acela de nici prea prea, nici foarte foarte, de rezultate modeste. Mă raportez strict la a crea cu har.
Haruki, la treizeci de ani, era căsătorit și avea un bar de jazz (cam exclusivist din ce am priceput, asta dacă jazz și exclusivism nu sunt pleonastice deja). Îi plăcea afacerea asta, chiar de fu chinu naibi s-o facă profitabilă, parcă după zece ani. Într-o zi o renunțat la tot ce construise doar pentru a-mplini dorința de a scrie un roman. L-a scris, apoi pe următorul și nu s-a mai oprit până-n zilele noastre. Mă gândesc cât de săracă aș fi fost de nu m-aș fi întâlnit în viața asta cu Pădurea norvegiană or cu În căutarea oii fantastice. Ș-apoi o vândut în paginile sale atâta jazz și cocktail cât n-aș crede că izbutea într-un milion de baruri.
Dacă nu l-aș fi adorat pe Murakami aș fi zis că ăst volum e ca o compunere școlară în care elevul povestește despre cum o petrecut un an întreg de alergare: era soare și-mi era greu dar nu m-am dat bătut. Pentru că-l iubesc, m-o durut fiecare cuvânt care descrie suferințele fizice și psihice pe care le presupune un efort uriaș repetat. Și m-o bucurat toate micile și marile izbânzi de parcă ar fi fost ale mele. Da, stau în plăpumi de patru ore, la căldură, și scriu despre bucuria transferată de alergarea scriitorului pe ploaie, zăpadă, kilometri, zeci de kilometri. Și nu văd nicio neregulă-n asta, ha!
Am înțeles bine experiențele povestite pe foarte îndelete, le-am simțit, chiar dacă n-au ca subiect o temă dragă mie. Sportul nu mă atrage, deși îi cunosc puțin stările de fericire pe care le asigură. Poate pentru că-n copilărie l-am urât din cauză de ești proastă, ești slabă, ești grămadă. Nu, astea nu m-au motivat să demonstrez contrariul, ci mi le-am însușit. După patru ani de școală generală, adică sute de ore de educație fizică cu multe cataloage luate-n cap și mii de mișcă-te, neghioabo! am ajuns la liceu și la facultate să le zic din prima: pe mine să nu vă bazați, eu și la tumbă rămân cu curu-n sus. Sănătate multă, tovarășe Romanescu! Am o oarecare satisfacție că obeză încă n-am ajuns în ăștia treizeci de ani trecuți de atunci. Partea cu obeza mi-o fost profețită nonstop în anii ăia.
Îmi admir Omu pentru dorințele făr de număr pe care le are legate de alergare, ciclism, drumeții. Dorințe în sensul că și le împlinește, nu la modul ce mi-ar plăcea să, dar... Să citesc jurnalul lui Murakami fu, în aste condiții, ca o spovadă cu omul drag, deci o bucurie.
După 23 de ani de alergat zilnic zece kilometri (e o medie, de regulă alerga șase zile din șapte) ajunge în jurul vârstei de șaizeci de ani, de Haruki zic, să constate că nu mai poate depune aceste eforturi. Schimbase ușor direcția către ciclism și înot, făr a renunța la alergare, pe la patruzeci. Aleargă în fiecare an un maraton de 42 de kilometri și un triatlon (alergare, înot, ciclism). Primul pas în alergare l-o făcut la 33 de ani, pentru mine e vârsta la care am început să alerg și la care am luat, puțin cam târziu, startul ca scriitor.
Poate cele mai emoționante pagini sunt cele ale ultramaratonului de 100 kilometri și ale primelor curse de triatlon ratate. Au frumusețea marilor lecții pe care le generează cele mai teribile experiențe. Când cade carnea de pe tine, când ești rupt în fărâme și durerea e atotputernică, când totul e pe pilot automat și nu mai rămâne loc decât pentru liniște, pacea sufletului. Pagini de fericire pură, făr de literatură, făr de filosofie.
...Durerea e inevitabilă. Suferința e opțională...Ca să nu mai bat câmpii, deja o ieșit soarele și-s cu multe trebi nevopsite, câteva dintre rândurile domnului japonez:
...Faptul că eu sunt eu, și nu altcineva, este unul dintre bunurile mele cele mai de preț. Rănile sufletești sunt prețul pe care îl plătim ca să fim independenți...
...Sunt anumite procese care nu suferă schimbări orice s-ar întâmpla. Iar dacă ținem morțiș să conviețuim cu ele, ce putem noi face e să ne schimbăm (sau să ne distorsionăm) pe noi înșine prin repetiții încăpățânate și să le asimilăm în personalitatea noastră. Măi, măi...
...Mușchii sunt ca orice altă ființă vie care preferă să ducă un trai cât mai ușor și dacă nu mai simt nici o povară, răsuflă ușurați și șterg orice amintire a ei. Iar ca să le reintroduci în memorie amintirile șterse, trebuie să iei totul de la capăt. Sigur, e bine să-ți mai tragi și sufletul, dar pentru mine, în această perioadă importantă, când ziua cursei bate la ușă, e necesar să le bag mințile-n cap. Trebuie să-i fac să priceapă foarte clar că nu e de joacă. Trebuie să mențin cu ei o relație de tensiune necruțătoare, având grijă să nu clacheze. Alergătorii experimentați își însușesc în mod natural asemenea tactici... pag. 99Cartea nu se vrea un manifest pentru sport, dar asta e prin toate cuvintele. La un moment dat, Haruki Murakami mărturisește că dacă un singur om ar începe să alerge datorită mărturisirilor sale, el și-a îndeplinit misiunea cu asupra de măsură căci nu aceasta i-a fost intenția. De voi alerga vrodată-n viața asta nu se va datora cărții ăsteia ci unei clipe în care pe stadion, cot la cot cu ceilalți alergători, treceau două persoane foarte grase. A fost o emoție puternică imaginea despre care zic pentru că nu era nicio diferență pe chipurile celor doi față de a celorlalți alergători. Același efort, sudoare asemeni, ritm identic.
- Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă / Haruki Murakami, editura Polirom 2009, 235 pagini.
_______________________
Am mai citit în 2017:
- Shining - Stephen King
- Colorado Kid - Stephen King
- Misery - Stephen King
- Supunere - Michel Houellebecq
- Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
- Visul - Emile Zola
- Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt
- Adio - Honore de Blazac
- Hituri celebre din epoca Showa - Ryu Murakami
- Jurnal intim (vol. 1) - Marin Preda
- Jurnal intim (vol. 2) - Marin Preda
- Luni de fiere - Pascal Bruckner
- Luminița, mon amour - Cezar Paul-Bădescu
- Dragă viață - Alice Munro
- O mie de nopți - E.K. Johnston
- Bel-Ami - Guy de Maupassant
- Să fii român! - Dan Puric
- Pobby și Dingan - Ben Rice
- Einstein - Francoise Balibar
- Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți - Salman Rushdie
- Sărutul dinaintea morții - Ira Levin
- Viața și Opera - Cristian Tudor Popescu
- Galaad - Marilynne Robinson
- Roșu ucigaș - Jerden Brouwers
- Golem - Gustav Meyrink
- Noi - Evgheni Zamiatin
- Consumatorul de suflete - Codin Maticiuc
- O vară la țară - J.L. Carr
- Șoimul rătăcitor - O poveste de dragoste - Glenway Wescott
- Studii despre iubire - Jose Ortega Y Gasset
- Ură, prietenie, dragoste, căsătorie - Alice Munro
- 1Q84 (vol. 1) - Haruki Murakami
- 1Q84 (vol. 2) - Haruki Murakami
- 1Q84 (vol. 3) - Haruki Murakami
- Copila de zăpadă - Eowyn Ivey
- Conversații cu Dumnezeu (vol. 1) - Neale Donald Walsch
- Conversații cu Dumnezeu (vol. 2) - Neale Donald Walsch
- Viața ca o pradă - Marin Preda
- Conversații cu Dumnezeu (vol. 3) - Neale Donald Walsch
- Întâlnirea din pământuri - Marin Preda
- Anatomiștii în căutarea sufletului - C. Bălăceanu-Stolnici
- Extraconjugal - Mihai Radu
- Spartacus - Rafaello Giovagnoli
- Open: o autobiografie - Andre Agassi
- Călăul dragostei - Irvin D. Yalom
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu