sâmbătă, 2 iulie 2016

Despre lucrurile simple (10) - Cei făr de nume

SURSA



Se ia un borcan și sub capacul lui se depozitează pe bilețele toate fericirile anului. Sau se ia un blog și i se dă misiunea asta.
Ia să mai completez io c-o liniuță planul lui 2016 - exerciții de echilibru:  a se identifica cel puțin o fericire în 7 zile curgătoare!
_______________________


N-o trecut decât 3 luni de la ultima fericire arhivată la colecție.
Uf, repede mai murim!


Vara lui 2000. Tren de noapte.
Pe când eram tânără aveam foarte mult farmec. Strângeam ciorchine oamenii în jurul meu, întocmai ca  ursul la circ.  De,  doamne ferește,  o fracțiune de secundă nu eram amuzantă se activau rapid de alde "nu te simți bine cu noi?"/"ți-e rău?!".    Bine că-ntre timp m-am acrit ș-am scăpat de povara înviorării clovnului, acum formula zilei fiind "de ce ești supărată?!"

Unul dintre cele mai glorioase momentele din viața aia mi l-am reamintit zilele trecute năpădită de o experiență oarecum similară.

Veneam cu trenul de noapte de la facultate.  Eram cu o prietenă. Tot drumul, vro trei ore, ne-am hlizit povestindu-ne despre cele patru săptămâni de la ultima intersecție ceferească. În direcția opusă era un tânăr care râdea în hohote. Amândouă eram inabordabile, așa că singur chicotea  în banca sa ascultându-ne.

La coborâre, ajunseserăm acasă, studentul se apropie și-mi spune:
- Cu ce tren revii? Îmi doresc să te însoțesc. Eu acum voi aștepta trenul de legătură, dar e musai să te revăd.
- Te pot duce acasă la mine, n-am habar ce va fi până duminică. Mergi?

Ș-o mers. Pe drumul de la gară la mama, care e foarte scurt, aflasem totul despre el: fratele lui geamăn murise, eram același an, specializare diferită, acceptasem ca următoarea vineri să  mergem la teatru. Aveam metodă solidă de anchetare încă de pe atunci. Când sosim în fața ușii îl întreb:
- Cum te numești?! Poate o să vrea mama să știe. 
- Cine-i și ăsta?! aruncă Niță nedumerirea la deschiderea ușii când eu încă nu aflasem secretul de identitate.
Despre Niță, frate-miu, am declarat AICI pe îndelete, nu-i nimic șocant în replica sa.
- Ștefan!  ne răspunde amândorura interogatu.

N-am știut ce fotografie să selectez. Mi-am amintit că studentul din poveste mi-o cumpărat într-o sâmbătă din piață întreaga căldare  cu narcise a unei țigănci.

***

Vara lui 2016. Curs de calculatoare.
Nu mă școlesc din 2000 făr de absolvire, doar pare. E un curs pe care-l urmez cu mare bucurie chiar de nu-i despre torturi sau fotografie cum râvnesc.
Deși suntem doar 8 cursanți, nu am reușit să-mi fac niciun prieten. Și acum păstrez legătura cu  fete de la cursul de cofetar din urmă cu 3 ani or cel de figurine din 2011. Asta e, aici nu-mi iese, m-am ramolit.

Dar am un coleg, cel mai tânăr din grupă, care mă însoțește 30 de minute la întoarcerea spre casă. Poate voi scrie și despre cel mai bătrân, are 80 de ani și-i cam surd. 

Am descoperit în drumurile acestea, care se petrec de trei ori pe săptămână, că nu mă pot abține din a da sfaturi. E absolut îngrozitor, n-apucă omu să deschidă gura și să spună poate o să plouă, că eu am și azvârlit un întotdeauna să păstrezi umbrela la tine!


În cele nouă jumătăți de oră de pân acuș o fost vreme să:

- Doamne Dumnezeule mare, ai terminat primul liceul și facultatea! Tu știi că n-o să-ți folosească la nimic?! Ești la fel de economist ca și cel care o terminat cu ultima medie.
- Măi tinere, dar tu cum de nu ai nicio fată?! Las-o dracu de carte, ai timp de ea la pensie, acuș e vremea fetelor. Și nu te-nroși așa, n-am zis că ești virgin, doar am gândit.
- Tu chiar ești prost! Și eu am întâlnit mulți tălâmbi. Cum naiba să nu te duci la licență pentru că nu-ți dă voie religia la efort intelectual sâmbăta?! Ia te du, să văz io de-o să pici în chinuri.


Și ca să nu credeți că l-am abuzat, iaca reversul:
- Da, ai dreptate, bolboroseală ca-n bisericile ortodoxe nu crez să mai existe în vreun lăcaș.
- Ce familie frumoasă, tre să fie grozav de mândri părinții voștri! Cumplit tre să le fi fost cu toți trei la școală.
- Fă-ți mai repede CV-ul ăla,  de n-o să-ți placă ce faci și cu cât ești plătit dă repede bir cu fugiții până nu apar o fătucă ș-un plod care să te-ncurce-n decizii iresponsabile.


Vroiam doar să vă spun că nu știu cum se numește cursantul. De mă gândesc bine cred că-i singurul detaliu pe care nu-l cunosc despre el. Mai sunt unșpe de alde  jumate de oră.  Nu sper să transfer în cei douș de ani ai lui grame din înțelepciunea celor patruzeci ai mei.


Mi-i mare bucurie conversația cu tânărul coleg și cu obrajii lui bujorii. Mă recunosc în visele sale naive,  mi-i mare bucurie că se află în gara prin care trec toate trenurile încă și mă rog Dumnezeului său să nu le risipească ca alții, mai înțelepți,  de pe aici..


  Fericirile din borcănaș:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu