Albastru nemărginit, aproape transparent - Ryu Murakami

        Am avut şansa ca prima carte citită de Haruki Murakami să fie Pădurea norvegiană. De s-ar fi nimerit În noapte or Iubita mea, Sputnik, amu în bibliotecă n-ar şedea zece Murakami şi nici pe lista cu de cumpărat alţi zece. Când i-am povestit lu’ C., în urmă cu vro patru ani, cât mi-s de fanato-murakamiană, mi-o zis: E musai să citeşti Ryu Murakami, să cauţi Copii de aruncat! S-o nimerit primul Ryu cumpărat să fie Piercing (am scris aci ), cumpărat pentru că atunci când am văzut Murakami în faţa ochilor am presupus automat că-i Haruki.

Zilele trecute, cu banii din ziua de menajeră, am mers să-mi cumpăr un Murakami nou. Pe raftul de la librărie erau vro cinşpe volume de Haruki şi printre ele un Ryu. M-am amuzat că şi pentru librărese Murakami e automat Haruki şi mi l-am cumpărat chiar dacă nu era volumul recomandat al Copiilor de aruncat. Albastru nemărginit, aproape transparent* îl îndepărtează pe Ryu de autorii mei preferaţi, d’aia ziceam de şansa de a începe o serie de autor cu una dintre scrierile grozave. Doar la Eric - Emmanuel Schmitt să nu se aplice regula asta, nu că aş fi citit io prea multe.

Cu ăst roman,  Ryu participă la un concurs literar pentru tinerii scriitori, câştigă numeroase premii, e cartea cu care debutează.

Ziceam că Smulgătorul de inimi (aci pe blog) fu şocant pentru mine, cea care  iubesc poveştile ce-mi aduc inima la gură, îmi paralizează creieru  şi-mi nasc stări fizice inconfortabile. Albastru nemărginit, aproape transparent pe raft suna a poezie, a senin, a zen. Tare-s curioasă să văd filmul, regizat tot de Ryu, trei ani mai târziu, e atât de vizuală scrierea încât filmul real ar trebui să se suprapună celui derulat în mintea mea în timpul lecturii, o să-l caut! Poate mă şi lămureşte ce trebea să pricep din final.

Deci, am pornit aşteptând cer limpede, floricele, murmur de păsărele. Timp de două ore, că n-am lăsat cartea din mâini pân n-am terminat-o, m-am plimbat printre personaje cenuşii şi cadre sufocante. Ryu e vocea care spune povestea la persoana întâi, de nu-i autobiografie, atunci are imaginaţie cu caru pentru detalii. Ryu şi prietenii lui, n-am reuşit pân la capăt să mă dumiresc câţi erau de fapt în gaşcă, nu că ar fi fost prea mulţi, ci pentru că tot timpul îs câte doi or trei or şase, cuplaţi, acuplaţi, de nu mai  ştiam a cui e piciorul şi unde. Deci, gaşca asta e în apropierea unei baze militare americane. Când nu-s la petrecerile (bairam – n-am mai auzit cuvântu ăsta de când eram tânără) organizate de americani, petrecere în sensul de orgie sexuală, droguri, băutură, tinerii cei făr de număr au ca îndeletnicire principală tot drogul, băutura  şi sexul.  Deci, asta-i toată cartea, în două cadre diferite, baza militară cu negri dotaţi exact ca-n filmele porno şi barul or locuinţa în care-şi petrec veacul după cum am zis. Totul o ajuns în mine printre ceţuri grele, făr de claritate, tocmai pentru că povestea e desenată de Ryu care-i adesea drogat cu asupra de măsură şi îşi lăfăie răul pe graniţa cu moartea.

Iaca detalii despre efectul drogurilor, poate că eraţi curioşi:

… Cu toate că aveam gâtul uscat, îmi curgea fără încetare salivă de pe buze şi ori de câte ori încercam să o înghit, greaţa mă izbea violent în stomac. Indiferent de cât de tare mă străduiam să respir, nu reuşeam să trag decât foarte puţin aer. Aerul părea că intră nu prin gură sau prin nas, ci printr-o deschizătură din piept. Picioarele îmi erau atât de amorţite încât nu le puteam mişca. Din când în când o durere sufocantă îmi străpungea inima. La tâmple îmi zvîcnea intermitent o venă. Dacă închideam ochii, mă cuprindea o teroare de parcă aş fi fost prins într-un vîrtej călduţ care se mişca cu viteză ameţitoare…. pag. 20

Vă lipsesc de cele cu sex brutal, sânge, vomă. Pentru o carte în care sexul e un personaj principal  e interesant cum personajele umane  devin identice indiferent de sex.

Şi pentru că nu am nicio problemă cu a digera  scenele explicite hard porno, cartea asta e jumătatea perfectă a Romanului rus de care am scris aci şi care era soft, amu,  când cartea e terminată şi aşteaptă în pachetul de cărţi citite care va fi depozitat la mama, în minte mi-au rămas câteva cadre pline de poezie, o poezie a urâtului redată sublim.

… Gândacul de bucătărie îşi băgase capul într-o farfurie cu urme de ketchup. Carapacea îi era plină de grăsime.

      Când storceşti câte un gândac ies din el sucuri de fel de fel de culori. Din acesta poate că ar ieşi roşu.

   O dată am storcit unul care se plimba pe o paletă de desen. Din el a ieşit un lichid violet strălucitor. Cred că s-au amestecat în burta lui mică albastru şi roşu, pentru că violet nu aveam pe paletă… pag. 9

… Colorat de aerul zorilor, ciobul, care încă mai avea urme de sânge pe margine, era aproape transparent.

     Era un albastru nemărginit, aproape transparent… pag. 189

Astfel am citit eu Murakami făr de a încălca interdicţia celor cinci cărţi neharuki. Interdicţie pe care am fentat-o magistral alegând din bibliotecă spre lecturare toate volumele sub o sută de pagini.

* Albastru nemărginit, aproape transparent - Ryu Murakami - Editura Polirom - 2012