miercuri, 29 august 2012

Bunicu' - sfârşeala

S-a prăbuşit întâi bucătăria de vară. Căutam,  pe sub dărăpănături,  un ceva care să-mi mute-n Casa cea Nouă amintirea bunicilor, aveam în gând covata de lemn în care se năşteau adesea turtele şi,  doar în duminici binecuvântate,  plăcintele cu brânză.Nu mai era nici măcar surata ei, balia albastră de plastic în care,  sâmbata dimineaţa, se jumuleau pui, masaţi ulterior bine cu porumb măcinat, iară pe seară,  se îmbăiau în apă de ploaie plozii, jumuliţi bine  cu peria dură de paie pentru îndepărtare de genunchi şi coate tăciunii.
În schimb, sub grinzi prăbuşite şi noroaie, aştepta linoleumul înflorat în roşu, pe care-l iubeam în copilărie. Sâmbăta,  pe seară de vară, îndepărtam  paiele şi colbul   cărate de  saboţii bunicului de la grajdul animalelor, mizeriile  tălpilor noastre goale plimbate prin gropi de gunoi or dealuri pârguite şi lăsam în urmă o poiată cu flori albe pe fundal roş'.
 Într-o sâmbătă, trecută mult de amiază, ştiam că nu voi mai călca niciodată cărarea pietruită spre bucătăria de vară. Întoarsă de la cimitir, printre dărăpănături de bucătărie ostenită, m-a biruit dorul.
 Între prepeleagul,  pe care altădată erau ulcelele de lapte prins, sub nucul acum uriaş, pe sub sârme legate de pruni,  pe care se legănau cămăşile albastre ale bunicului în miros de săpun cu leşie şi sodă caustică, mâncam pepeni şi cu urechile or ouă coapte-n jăratic or cu carne de la borcanul pus de cu iarnă, în postul Crăciunului, or doar roşii nespălate de pe rândul din grădină, or mămăligă caldă cu lapte prins rece în beci or juma' de bomboană, porţia mea din cele 3 bomboane împărţite la şase,  bomboane umplute cu lapte şi tăvălite prin cacao,  cumpărate cu 25 de bani de la magazinul de peste drum.

Când îi povestesc lu' Bebe că-n coteneaţa aceasta fragilă,  noi am ţinut-o pe bunica prizonieră juma' de zi şi nici măcar nu-mi amintesc care ne-o fost pedeapsa, poate o fost tot atunci când fugind de teama vătraiului cu care eram ameninţaţi am spart geamul la casă or poate s-o cumulat cu multele zile în care fugeam cu laptele de la ţâţa vacii, cu ouăle calde din cuibar, cu telul şi prăjituream la capătul grădinii şi apoi răbdam ore întregi pe tabla încinsă de pe casă aşteptând să ni se coacă furtişagurile dulci, nu mai ştiu!

Bucătăria de vară s-a prăbuşit imediat ce bunicu' a căzut la pat şi ea nu-i mai era de trebuinţă.

Apoi,  prin primăvară,   vişinul cel mare s-a tolănit în faţa casei cu rădăcinile-n sus, sub el, pe o piatră ca o ciupercă betonată, vara se păstra  la rece căldarea cu apă or se spălau picioare or se ţinea buletinul de ştiri cu cine ce-o mai făcut prin sat, piatra aceea era şi locul de invocare a Sfântului Ilie în verile secetoase. De ce nu s-o fi găsit vreme să-l ridice nimeni, nu ştiu! Aştepta poate  şi el, ca şi crucea mare de piatră din faţa lui, să se întâmple. Cu bunicu la cimitir se vor aşterne şi peste ele liniştile cele veşnice.

Exact ca la moartea Bunicului Adoptiv, cel mai mult m-a durut puţinătatea celor aflaţi în biserică pentru rămas bun. N-am vrut să mă duc, aveam deja imaginea cruntă a bolii şi a neputinţei, bine c-am ajuns acolo să-i port coliva pân la cimitir. Când eram copil,  nu-l puteam cuprinde într-o îmbrăţişare pe Bunicu şi nu doar pentru că eram eu prea mică, ci pentru că era el voinic. Bunicul cărţilor de poveşti cu barbă albă şi ochi albaştri şi pomeţi trandafirii, cum îl descriam în urmă cu un an, acum i-am văzut doar capul, îmi încăpea numai bine în căuşul unei palme. Nu mai auzea, nu mai vedea, nu-şi mai amintea, probabil astea toate s-au depărtat de el împuţinându-l fiziceşte.

În trecut, de-i ziceam ceva, urma:
- Repetă, n-am auzit!
- Eşti surd, bunicule!- asta auzea perfect
- Îs doar bătrân!

Acum, când nu mai vedea, mi s-a povestit că:
- Păcătosule, te întoarce din drumul tău!
- Bunicule, dar parcă nu vedeai!
- Pe tine te văd!!!

M-a întristat biserica goală. Are 6 copii şi 47 de nepoţi şi strănepoţi purtaţi pân la virgulă-n toate rugăciunile şi pomelnicile sale de până-n ultima clipă limpede.
M-a durut necunoaşterea celor prezenţi.
Bunicu'  a fost predicator în Oastea Domnului peste 65 de ani. A fost prim predicator. În fiecare duminică or zi de sărbătoare s-a întâlnit cu restul ostaşilor în Casa de Adunare, a fost la toate nunţile şi înmormăntările lor. Sor' mea dezamăgită la rându- i a concluzionat "păi, cin' să mai vină la el dacă i-o îngropat pe toţi?!". Or fi dezertat toţi din oastea asta de când nu mai îs eu la curent cu activitatea ei!

Primul care a vorbit în biserică a fost Predicatorul cel nou. El ne-a povestit cum Bunicu o ţinea numai în petreceri şi el l-a auzit cum s-a pocăit instant când a auzit, întâmplător, cântările Oastei. Or, Predicatorul cel nou, avea să se nască după vro 30 de ani de la întâlnirea Bunicului cu o măicuţă care i-o căinat desfrâul în care trăia şi limba păcătoasă. La 25 de ani, Bunicul meu, în urma unei întâlniri cu o femeie în haine negre, şi-a schimbat drumul. L-a urmat orbeşte pe cel cu  rugăciune, post, Adunare, Dumnezeu.

După Predicator, a vorbit părintele cel bătrân. El ne-a povestit că era copil când Bunicu s-a întors după 7 ani de prizonierat şi că apoi,  a făcut puşcărie pentru că a ţinut cu nişte cămăşi. În vara lui 2012, într-o biserică, dintr-un sat, e cumplit să rosteşti că cel din sicriu a fost legionar. Bunicul n-a avut niciodată teama de a rosti asta, a fost credinţa lui şi a murit în ea. Apoi, preotul ne-a povestit cum Bunicu era un om deosebit pentru că-i ceda lui biletele de tratament gratuit la Băi. "'Şi anul ăsta mi-o dat, uf, trebuie să caut la altcineva acum!".

De aici pân la următorul incident nu mai ştiu ce s-a povestit. Mi s-a făcut un rău cumplit, m-am ascuns pe o scară şi am privit doar la lumânările care înconjurau sicriul. Am avut în suflet că Bunicu ocupat să o revadă pe Bunica, după 16 ani, nu este atent la niciun pământean. Nu a văzut sicriul scump în care l-au culcat, pe el cel care toată vara dormea pe câmp or pe prispă pe un ţolic, nu a intrat în ultima lui casă pregătită din 4 pături înflorate-n verde şi mătăsuri şi persane, pe el cel care a păstrat doar cearceafurile roase ale bunicii or păturile pline de molii, nu a mâncat 5 feluri de salamuri, el cel care avea nevoie doar de un colţ de pâine şi o gură de apă.

Când îi pregăteam colacii am scăpat unul pe nisipul din curte, când au sărit toate babele că-s neatentă am ştiut că dintre colacii unşi cu miere şi bogaţi în seminţe de susan, Bunicul l-ar fi ales doar pe acesta. Asta era bucuria lui, pâine cât mai veche şi apă cât mai limpede.

M-am trezit din predica ce mi-o ţineam când am auzit zarvă. Da, în biserică, la capătâiul tatălui lor, odraslele, oameni în toată firea cu averi considerabile, certau preotul că bătrânul nu le-o lăsat cu acte casa cea veche! Ori Bunicu o fost un sfânt şi diavolii l-au însoţit pân la moarte or Dumnezeul bunicului meu a decis că e o zi prea tristă ca să nu fie veselă!

Este a treia înmormântare la care asist plecarea unui Bunic drag şi la care nu m-a durut atât moartea,   cât calea prin  care s-a întâmplat despărţirea. Pe 13 noiembrie Bunicu ar fi împlinit 96 de ani, vro 70 de ani o predicat Viaţa, pentru ca-n ultimele clipe toate rugăciunile să-i fie îndreptate către moarte.

Îmi doresc să nu fi petrecut singur trecerea precum îi era Biserica şi-mi mai doresc ca Dincolo să nu-i ajungă decât scrisorile cu doruri calde şi nu buldozere distrugătoare de copilării.







Un comentariu: